Economia oceanului, evaluată între 2,6 și 5,1 trilioane de dolari, susține miliarde de locuri de muncă și transportă peste 80% din comerțul global ca volum. Cu toate acestea, extinderea sa continuă va intersecta tot mai mult ecosistemele naturale și comunitățile locale.
Piața globală a infrastructurii portuare este prognozată să crească cu aproape 70%, de la 164,5 miliarde de dolari în 2023 la 278,3 miliarde de dolari până în 2032.
Asia-Pacific domină piața, capturând o impresionantă cotă de piață de 45%. Acestă dominanță poate fi atribuită prezenței principalelor centre globale de producție, iar porturile din economiile asiatice în curs de dezvoltare au gestionat 60% din traficul global de containere portuare în 2024.
Doar India, în doar 10 ani, a dublat aproape numărul de containere care trec prin porturile sale, iar proiectul strategic Sagarmala, datând de la începutul acestei creșteri, oferă o bază solidă pentru a susține extinderea continuă a ecosistemului portuar.
Cum putem folosi aceste centre de comerț pentru a deveni catalizatori-cheie ai „economiei albastre”?
Așa cum este evidențiat în Raportul Global al Riscurilor al Forumului Economic Mondial din 2026, riscurile pe termen lung pentru sistemele Pământului, societate și economie sunt dominate de impactul schimbărilor climatice, cu evenimente meteorologice extreme, pierderea biodiversității și colapsul ecosistemelor și schimbările critice în sistemele Pământului clasate printre cele mai severe.
Aceste riscuri se manifestă deja în porturi, care se confruntă cu o serie de pericole climatice și naturale și cu o expunere crescândă la perturbări operaționale. În Europa, provocările operaționale ale porturilor legate de schimbările climatice au crescut de la 41% în 2018 la 69% în 2025, în timp ce, în Asia, multe porturi majore sunt foarte expuse la creșterea nivelului mării, furtuni și inundații.
Decarbonizarea maritimă, atât pe uscat, cât și pe mare, poate contribui la reducerea impactului riscurilor precum schimbările climatice prin reducerea emisiilor – primul factor al pierderii naturii.
Există și beneficii economice – adaptarea porturilor pentru a sprijini această tranziție ar putea debloca mai mult de 54 miliarde de dolari în valoare cumulativă până în 2030. Dar această tranziție necesită acțiune și investiții susținute.
Decarbonizarea industriei maritime este condusă în mare parte de obiectivul Organizației Maritime Internaționale (IMO) de a atinge zero emisii de gaze cu efect de seră până în 2050. Această tranziție planificată către combustibili alternativi precum metanol verde, amoniac verde și combustibili sintetici e va necesita dezvoltarea și modernizarea infrastructurii semnificative.
Începând cu 2025, capacitatea globală de retrofitare a fost estimată la aproximativ 465 de nave anual, față de o nevoie maximă proiectată de peste 1.000 de conversii pe an. Astfel, vor fi necesare facilități de bunkering noi și modernizate, nave gata pentru tranziție trebuie construite și flotele existente modernizate, în timp ce capacitatea șantierelor navale, în special pentru modernizări, va trebui să crească rapid.
Suma investițiilor necesare pentru a atinge obiectivul IMO 2050 este estimată la 1-1,4 trilioane de dolari, cu aproximativ 87% din aceste investiții direcționate către infrastructura de uscat și 13% către nave.
Este o cifră descurajantă, dar cu noile combustibili vin și noi abilități – acelea
Stire preluata de pe site-ul Comisiei Europene .
